wfwfew-1

Sora lui Ilie Năstase a plecat dintre noi… durere mare pentru fostul tenismen

„Viaţa este o serie de urcuşuri şi coborâşuri, iar în momentele dificile, ai nevoie de sprijin şi înţelegere. De curând, familia mea a suferit o pierdere foarte dureroasă. Sora mea ne-a părăsit astăzi, iar acest eveniment m-a afectat puternic. În aceste momente grele, vă rog pe voi toţi, prietenii mei de aici, dar şi pe toţi participanţii la viaţa publică şi colegii din mass-media, să înţelegeţi nevoia de intimitate a familiei mele. Acum, nimic nu este mai important decât să putem trata acest eveniment în linişte şi cu respect, a scris Năstase, pe contul său de Facebook.

Ilie Năstase a avut trei surori şi doi fraţi.

Vineri dimineaţă, Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţişti, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. La rândul său, Ilie Năstase acuză poliţiştii că au fost agresivi cu el atunci când i-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, spunând că l-au tras cu forţa din maşină şi l-au trântit la pământ pentru a-i pune cătuşele.

După câteva ore, Năstase a fost din nou oprit de poliţişti în trafic după ce i s-a deschis dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan vineri dimineaţă. Năstase conducea un scuter pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală având permisul suspendat. Fostul tenisman a fost luat de poliţişti şi dus la audieri, urmând să-i fie deschis un nou dosar penal după cel pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x